RSS

miercuri, 30 martie 2016

Decat sa spui o prostie, mai bine taci!


       Sunt obosita, am ascultat prea multi prosti vorbind tot soiul de prostii si chiar nu mai am rabdare sa ascult diverse elucubratii. Desi poate suna sexist, mereu folosit gluma aceea cu femeile sunt nebune si barbatii sunt idioti, iar motivul pentru care femeile sunt nebune este pentru ca barbatii sunt idioti. Ma amuza, era o mica gluma nevinovata. Iar ca intotdeauna a venit realitatea sa imi dea cu propria gluma fix in moalele capului. Nu, unele (repet, unele) femei sunt pur si simplu nebune!

       Pentru ca asta este coltul meu, pentru ca asta este confesiunea mea, tentativa mea de a imi regasi o liniste ravasita de reprosuri, vreau sa il folosesc pentru a imi linisti sufletul. Multumesc pentru ca ma intelegi, pentru ca iti iei ragazul de a citi, iar daca treci prin ceva asemanator nu iti pot da decat sfatul pe care il aplic si eu: fugi pentru a iti salva sanatatea mintala!


      Am inteles acum mult timp ca inteligenta si cultura sunt doua lucruri care nu sunt in mod necesar prezente simultan. Am intalnit atatia oameni inteligenti, frumosi, plini de calitati care pur si simplu au dorit sa se concetreze asupra unor lucruri practice. Mai rar mi-a fost dat sa vad oameni culti, oameni care au acumulat informatie si care o folosesc ca justificare, pentru a se simti superiori. Din pacate, astazi am avut discutii contradictorii tocmai cu o femeie care le are pe amandoua, si inteligenta si cultura, dar ii lipseste ceva. Inca nu imi dau seama ce. Poate este doar incapacitatea ei de a isi depasi egocentrismul. Daca atmosfera conflictuala pe care o creeaza vesnit nu m-ar epuiza de toate resursele psihice, as rade bine. Hotul striga hotul! Nici macar nu imi dau seama cand incepe sa iti reproseze propriile ei greseli, nu reusesc sa inteleg cand am inceput sa ma justific. Raman cu intrebarea "Cand ratiunea, logica si politetea au devenit optionale intr-o discutie?"

       Frustrarea isi arata chipul urat, ma socheaza si ma dezgusta, ma irita incapacitatea domnisoarei in cauza de a intelege ca nu o mai doresc in viata mea. Prefera sa ma abuzeze cu zeci de mesaje, aparent "incercari de comunicare". In minte nu imi vine decat imaginea unui zombi care orice i-ai face inainteaza spre tine. Imi e sila de mine pentru ma ma trasforma in ceva ce nu am fost vreodata: un om disperat care ajunge sa zbiere "lasa-ma in pace, vreau sa fiu fericita!". Da, frustrarea altora iti intuneca si murdareste si tie sufletul!

       P.s. Da, am rezolvat intr-un final problema, sa speram ca de data asta a inteles ca prietenia noastra s-a incheiat. Ma intreb cum face daca iubeste pe cineva, dar sincer nici nu imi doresc sa aflu! Tot ce stiu e ca nu imi mai doresc oameni de genul in jurul meu!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu