RSS

joi, 7 aprilie 2016

Plictiseala


     M-am trezit ca de obicei, pe jumatate! pana la prima ceasca de cafea, mi-am mancat micul dejun cu aceeasi apatie si lentoare ce imi caracterizeaza fiecare gest pana la ora 11, dar nu ma intreba exact ce pentru ca nu am nici cea mai vaga idee. Sunt sigura insa ca am mancat, mi-am baut cafeaua, am fumat si m-am jucat vreo 10 minute cu catelul meu. La a doua ceasca de cafea a devenit evident: am una dintre zilele "acelea". Sunt plictisita!


     Le-am detestat mereu, numar minutele pana va trece ziua sau tot astept ceva, vreo minune, un semn divin care sa ma scoata din amorteala. Ma rog sa nu aud azi celebra propozitie "doar prostii se plictisesc!", ba pe naiba, desteptii se plictisesc inca si mai repede, doar ca au interese mai variate si reusesc sa isi umple timpul mult mai bine. Nu sunt trista, desi par asa, pur si simplu nu am chef. N-am chef si nici nu mi-ar pasa daca ar incepe al treilea razboi mondial, daca ar lua casa vecinului foc sau daca se prabuseste Casa Poporului. Azi nu m-ar suprinde absolut nimic, nici macar daca as vedea o hoarda de emigranti sirieni la usa mea, probabil ca i-as intreba calm ce doresc, nu de alta dar nu prea am pofta de companie. Nici o absurditate nu ma uimeste astazi, o accept cu gratie atata timp cat nu trebuie sa rostesc mai mult de 5 cuvinte si sa fac mai mult de 3 pasi.

      Ziua de lucru mi-o duc turnand cafeina in mine, cu cisterna daca se poate, in speranta ca imi va aparea vreun mic zvac de adrenalina. Ma simt ca secretarele acelea antice din liceu, acre si mereu plictisite, care nu stiau cum sa te scoata mai repede pe usa pentru ca n-aveau chef de tine. Diseara planuiesc sa fac un maraton de seriale. Ce viata palpitanta am si eu in zilele "acelea", cam ca un hamster ce se distreaza alergand in cerc pe rotita lui! Primesc sfaturi binevoitoare, le mutumesc tuturor ca isi rup 5 minute din timpul lor ca sa incerce sa ma inteleaga. "Esti tanara, trebuie sa te distrezi", "ai nevoie de o intalnire fierbinte cu un tip misto" si lista poate continua. Da, in alta zi probabil ca ar suna bine, azi sunt pur si simplu plictisita. Nimic nu ma intereseaza, nimic nu ma atinge, nimic nu ma provoaca. Bineinteles ca tocmai azi lumea si-a pierdut umorul, bineinteles ca tocmai azi s-au gasit toti sa aiba nevoie de ceva, bineinteles ca legile lui Murphy functioneaza doar.

      Nu, nu sunt depresiva, sunt doar plictisita de tot de toate. Azi imi permit sa am una din zilele acelea in care imi vine sa iau primul tren si ma duc unde vad cu ochii. Am dreptul sa ma simt si asa, nu pot fi mereu un ghem de energie si entuziasm, dar asta nu inseamna ca imi place. Noroc ca politetea imi ascunde destul de bine starea. Slava Cerului pentru mii de ani de civilizatie care au dus la aparitia frazelor stereotipe "n-am nimic, sunt doar putin obosita".

      Abia a inceput ziua si deja sper sa treaca repede. Vreau sa ma uit la seriale stupide mancand cipsuri in pat si apoi sa dorm vreo 12 ore daca se poate. Maine dimineata ma voi trezi cu alta stare, mereu o fac, stiu ca acum sunt doar golita de orice emotie, de parca prea multa a fost pretinsa de ceilalti si prea putina a fost puna in loc. Macar de ar suna el, flama mea, m-as mobiliza mai repede decat o garnizoana in care s-a dat alarma. Stiu ca nu o va face...si mie imi ramane sa te plictisesc pe tine. Ne apucam sa jucam ceva pe facebook?

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu